Lucrările la centura orașului Aleșd au ajuns la stadiul de turnare a asfaltului.
„Se vor așterne două straturi de asfalt pe brațul de nord al centurii, de la girația dintre Aleșd și Tinăud, până la girația din Peștiș. Acest tronson are o lungime de 2 km. Asfaltarea în zona girațiilor, la intersecția cu drumurile naționale, necesită impunerea unor restricții de circulație. Prin urmare, până la sfârșitul acestei săptămâni, tranzitul pe DN 1, între Aleșd și Tinăud, se va face dirijat și cu restricții de viteză”, precizează Ilie Blolojan pe pagina sa de facebook.
În următoarea săptămână se va turna stratul de bază, iar în săptămâna 10 – 15 iulie este programată turnarea stratului de uzură.
„Ne propunem ca în a doua jumătate a lunii iulie lucrările pe acest tronson sa fie integral finalizate. Se vor monta parapeții de protecție și semnalizările. După realizarea marcajelor de circulație și recepția parțială a lucrărilor, brațul de nord urmează să fie deschis circulației la jumătatea lunii august, mai scrie președintele CJ Bihor.