În urma încheierii sesiunii de depunere a dosarelor pentru înscrierea copiilor la creşă, numărul solicitărilor a depăşit numărul locurilor existente în cele 13 creşe. De aceea, Municipalitatea intenționează să înființeze încă o creșă, în centrul orașului, care să fie pusă la dispoziția celor 91 de copii aflați acum pe lista de așteptare. Nu se cunoaște, încă, amplasamentul ei.
Copiii aflaţi pe liste cu menţiunea „în aşteptare” vor fi admişi la creşă în ordinea punctajului obţinut şi în funcţie de locurile disponibile. Cei care au ocupat un loc la creşă, dar, din diferite motive, nu mai au această nevoie pentru copiii lor, sunt rugati să anunţe, până la data de 5 septembrie 2018, la adresa de email daso@rdsor.ro.