Șeful Consiliului Județean s-a întâlnit cu reprezentanții a 26 de agenții de turism

Președintele Consiliul Județean Bihor, Pásztor Sándor, s-a întâlnit miercuri, 23 noiembrie, la Hotel Continental Forum Oradea, cu reprezentanții agențiilor de turism bihorene, conducerea Aeroportului Internațional Oradea și Agenția de Management al Destinațiilor Bihor, obiectivul declarat fiind găsirea de priorități comune și formularea unui plan de activități pentru perioada imediat următoare.
Comandantul Aeroportului, Gheorghe Pasc, a descris investițiile efectuate la aeroportul orădean, iar Bantó Norbert din partea ADM Bihor a făcut o prezentare axată pe potențialul pe care îl poate oferi Bihorul turiștilor străini. Întâlnirea s-a finalizat cu un dialog între conducerea instituțiilor publice și reprezentanții celor 26 de agenții de turism. În urma discuțiilor s-a ajuns la un consens punctual privind următoarele proiecte de viitor: participarea la târguri internaționale cu scopul promovării în comun a Bihorului, comunicare și dialog permanentizat privind activitățile imediat următoare, și nu în ultimul rând, agențiile de turism vor beneficia de materiale promoționale privind obiectivele turistice din județ.
Concluzia întâlnirii cu agențiile de turism a fost formulată de președintele Pásztor, în sensul că „trebuie să continuăm identificarea de destinații cu ajutorul dumneavoastră, pentru că sunteți cei mai în măsură să conturați preferințele turiștilor, și totodată, rolul nostru trebuie să fie cel de facilitator în dezvoltarea turismului de incoming”.

Distribuie informația
Alte știri