Șeful Poliției de Frontieră, chestorul de poliție Victor Ștefan Ivașcu, a fost eliberat din funcție, după ce primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a reușit să fugă din țară trecând granița pe la Vama Petea, cu actele unei rude.
Într-un comunicat de presă al MAI, se menționează că decizia a fost luată ca urmare a „desfășurării cu superficialitate sau cu lipsă de pro-activitate a actului profesional și managerial, care au fost de natură a afecta drepturile cetățenilor, au produs consecințe cu privire la aplicarea legii române în mod egal tuturor cetățenilor, au adus atingere protecției intereselor statului și credibilității unor instituții și structuri din cadrul MAI”.
O primă decizie privește eliberarea din funcția de Inspector General al Poliției de Frontieră a chestorului de poliție Victor Ștefan Ivașcu, cu acordul acestuia. Conducerea Poliției de Frontieră va fi asigurată de Inspectorul General Adjunct, chestor de poliție Cornel Laurian Stoica.
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, a fugit în Ungaria cu actele unei rude care locuieşte într-un stat din Europa, a anunțat sâmbătă chestor de poliţie Victor Ştefan Ivașcu, şeful Poliţiei de Frontieră. Edilul a ieșit din țară prin Vama Petea vineri la ora 7:49, cu un taxi. Cherecheș se afla pe locul din dreapta şoferului, a precizat Ivașcu.
Șeful Poliţiei de Frontieră a declarat că primarul din Baia Mare semăna cu ruda ale cărei acte le-a folosit.