Senatorul PNL Adrian Hatos – Inițiativă legislativă privind furnizarea de servicii stomatologice în regim de urgenţă, cu anestezie, pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi

În acest moment, doar 16 unităţi sanitare publice din România au posibilitatea să ofere servicii stomatologice în regim de urgenţă pentru copiii şi adulţii cu dizabilităţi, dar nu toate pot face acest lucru sub anestezie generală.

Pentru a îndrepta această situație care poate afecta, o dată în plus, starea de sănătate a persoanelor cu diagnostice din categoria tulburărilor psihice, senatorul PNL de Bihor Adrian Hatos, împreună cu senatoarea PNL de Vrancea Raluca Gabriela IOAN, au depus o inițiativă legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 652 din 28 august 2015.

Proiectul depus la Senat propune, prin intermediul a două noi articole (art. 2401 și 2402), ca tratamentele stomatologice pentru pacienții diagnosticați cu tulburări psihice (grup diagnostic schizofrenie, tulburări schizotipale şi delirante, grup diagnostic tulburări ale dispoziției, tulburări de spectru autist, ADHD, boli psihice și mentale la copii), pentru care este necesară anestezie pentru asigurarea confortului intervenției, să se realizeze și în regim de spitalizare de zi.

Semenii noștri cu aceste afecțiuni au dreptul la demnitate și sprijin din partea comunității și a statului. În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut, de-a lungul timpului, cu reprezentanții ONG-urilor din județul Bihor implicate în sprijinirea copiilor și adulților cu dizabilități intelectuale, le-am promis că mă voi implica în rezolvarea acestei probleme. Iată că angajamentul meu se materializează prin această lege. Este proiectul de lege L287/2023, depus la secretariatul Senatului și care, în scurtă vreme, va putea fi studiat online”, a declarat senatorul Adrian Hatos.

Cabinetul parlamentar al senatorului Adrian Hatos

Distribuie informația
Alte știri