Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a convocat Senatul în sesiune extraordinară, astăzi, pentru declanșarea procedurii legislative de aprobare a Ordonanțelor de Urgență adoptate de Guvern în data de 17 ianuarie, în vacanţa parlamentară.
Ordonanţele de urgenţă au fost propuse după negocierile de la Ministerele Agriculturii şi Transporturilor. Una dintre ele modifică reglementări din domeniul transportului rutier.
Noile prevederi vor permite posesorilor de permise categoria B să conducă şi tractoare agricole sau forestiere cu o viteză maximă de 40 km/h pe drumurile publice. O altă modificare exceptează de la obligaţia de a efectua inspecţia tehnică periodică vehiculele lente, respectiv cele a căror viteză maximă constructivă este de până la 25 km/h. În ceea ce priveşte accizarea motorinei, Guvernul a decis să amâne până la 1 iunie aplicarea unei directive europene prin care motorina şi kerosenul trebuie să aibă acelaşi marcaj fiscal.
Ordonanţele au fost adoptate pentru a răspunde unei situaţii de urgenţă, însă în timpul vacanţei parlamentare, aşa că, potrivit Constituţiei, Parlamentul trebuie convocat pentru a le transforma în legi. Senatul este în acest caz prima cameră sesizată.