Clădirile utilizate în agricultură, precum serele, solariile sau silozurile pentru furaje, vor rămâne scutite de impozit, după ce Guvernul a modificat Codul Fiscal în ședința de marți. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a precizat că măsura vine ca răspuns la nevoia de sprijin real pentru producătorii români.
Potrivit ministrului, noile prevederi mențin scutirea de impozit pentru clădirile folosite ca sere, solarii, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, precum și pentru silozurile sau pătulele destinate depozitării și conservării cerealelor. Florin Barbu a subliniat că atât fermierii, cât și gospodăriile populației vor beneficia în continuare de această facilitate fiscală.
Ministrul Agriculturii a salutat decizia Ministerului Finanțelor de a renunța la o măsură care ar fi pus o presiune suplimentară pe sectorul agricol, arătând că impactul asupra veniturilor statului ar fi fost unul marginal. În opinia sa, producătorii români au nevoie de susținere și stabilitate, nu de noi obstacole administrative sau fiscale care să le îngreuneze activitatea.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație