Serenada feminității la Filarmonica Oradea – concert dedicat femeilor cu casa închisă

Un buchet de arii, coruri, cântece și fragmente simfonice din musicaluri, coloana sonoră a unor filme sau pop-rock este cadoul corului și orchestrei simfonice a Filarmonicii Oradea împreună cu mezzosoprana Gabriela Varvari, sub bagheta dirijorului Lorenzo Moroni pentru doamne și domnișoare de Ziua Internațională a Femeii.

Dacă de-a lungul ultimului mileniu femeia a fost mai ales muză pentru bărbații inspirați, iar apoi mama copiilor lor, în ultima sută de ani aceasta se emancipează, solicită drepturi egale cu bărbații nu doar în fața legii, ci și în viața socială, în familia, pe piața muncii, se ridică împotriva violenței și a femicidului. Piesele incluse în concert surprind toate aceste etape istorice și culturale, de la Eliza Doolittle, eroina din My Fair Lady care este o Galatea la răscruce, la Tina Turner care s-a eliberat dintr-o căsnicie dominată de violență domestică și și-a construit propria carieră.

Mezzosoprana Gabriela Varvari, solistă a Operei Române din Timișoara, este una dintre vocile și prezențele îndrăgite de publicul orădean. Acesta i-a urmărit evoluția, încă din studenția solistei la Oradea, și se bucură să o întâlnească la maturitate, cu un repertoriu bogat, de la baroc la pop, de la operă și operetă la vocal-simfonic.

Lorenzo Moroni, prim-cornist al Filarmonicii Oradea, se va afla din nou în fața colegilor săi, de data aceasta cu un program lejer de ascultat, care are solicitări de la muzicieni, de la cele tehnice la cele stilistice.

Toate biletele la acest concert sunt epuizate. Mai puteți obține un loc dacă cineva renunță la concert. Merită să încercați, dacă nu v-ați asigurat biletul din timp.

Următorul concert la Filarmonică va avea loc joia viitoare, 13 martie, de la ora 19. Protagoniștii serii vor fi soprana Leila Schütz și pianista Bella Schütz, alături de orchestra orădeană sub bagheta dirijorului Andrej Vesel. Pianista Bella Schütz revine la Oradea, după ce la finalul lunii Februarie a fost prezentă pe scena noastră cu Trio Callas în concert de cameră și în Triplul Concert de Beethoven.

Daniela Stoica

 

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri