Celebrul balerin Sergei Polunin promovează România prin clipul „The Road to Eternity”. Video

Sergei Polunin a filmat în România clipul „The Road to Eternity”, prin care vrea să le împărtășească fanilor o parte din locurile extraordinare pe care le-a văzut în țara noastră. Clipul a fost filmat pe Transalpina și la marginea unei păduri de stejari seculari cu vârste de sute de ani din județul Vâlcea, locuri alese anume pentru a sublinia ideea că natura este eternă și oamenii ar trebuie să o respecte. Polunin a vizitat România în luna iulie, când a fost invitat special la TIFF.

Prima parte a clipului a fost filmată pe Transalpina (Drumul Regelui), considerat cel mai frumos și mai impresionant traseu montan din România. Imaginile cu Sergei Polunin dansând pe drumul care șerpuiește prin munți sunt de o frumusețe care îți taie respirația, iar stejarul lângă care este filmată a doua parte a clipului este unul dintre cele mai frumoase exemplare.

The road to eternity” debutează cu imagini spectaculoase de pe Transalpina, iar coregrafia și mișcările balerinului Sergei Polunin celebrează și pun în valoare frumusețile locului, care nu a fost ales întâmplător pentru filmare, Transalpina fiind un drum cu o simbolistică aparte pentru istoria și trecutul românilor.

Istoria spune că drumul a fost construit de romani, în anul 106, în timp ce se îndreptau spre Sarmizegetusa Regia. Iar legenda spune că pe acest drum a fost zărit și Zamolxis, zeul suprem al dacilor. Transalpina este totodată drumul transhumanței. În perioada interbelică, acest traseu montan a fost pietruit, iar în anul 1938 regele Carol al II-lea, însoțit de regină și suita sa a tăiat panglica la Săliște, cu o ocazia inaugurării, și a străbătut la volanul mașinii întregul drum. De aici și denumirea de Drumul Regelui.

A fost cu totul special să dansez în România, în mijlocul naturii. Pentru mine a fost o experiență unică, deoarece am reușit să mă conectez la nivel spiritual cu tot ce mă înconjura”,  a declarat Sergei Polunin.

A doua parte a clipului a fost filmată în județul Vâlcea într-o pădure de stejari seculari, unii dintre ei vechi de până la 500 de ani. În loc să fie protejați, stejarii seculari din România sunt în mare pericol din cauza defrișărilor ilegale masive. De aceea, lumina din partea a doua a clipului devine din ce în ce mai obscură, iar mișcările și coregrafia simbolizează zbuciumul și deopotrivă revolta stejarului secular a cărui existență este amenințată de om.

M-am simțit extraordinar la filmări și mi-a făcut mare plăcere să lucrez cu Sergei Polunin, care este cu siguranță un artist desăvârșit. Impresionează prin explozia mișcărilor și felul în care se adaptează extrem de rapid la condițiile de filmare, care nu au fost tocmai prietenoase”, a spus regizorul Bogdan Daragiu.

The Road to Eternity” este o producție realizată în România

Regizor: Bogdan Daragiu

Muzică: Miroslav Bako

Stilist: Mădălina Preda

Partener de mobilitate: Mercedes-Benz România

Partener comunicare: PiArt Vision

Alte știri