Serviciu gratuit în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi

Începând cu data de 24 februarie 2020, Direcția de Asistență Socială Oradea își îndreaptă toată atenția înspre persoanele cu dizabilități din comunitatea noastră și pune la dispoziţia acestora linia telefonică TELEFONUL VERDE0800410430, telefon ce poate fi apelat gratuit din toate rețelele fixe și mobile naționale.

Programul de funcționare va fi:

Luni, marți și miercuri în intervalul orar: 07.30 – 16.30.

Joi: 07.30 – 18.30.

Vineri: 07.30 – 16.00.

Solicitările apelanţilor vor fi preluate de către personalul specializat al Liniei verzi astfel:

–       sesizările care intră în sfera de competenţă a Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea vor fi procesate fără a mai fi nevoie de prezenţa persoanei la sediul instituţiei;

–       persoanele care sesizează probleme care nu intră în sfera de competenţă a DAS Oradea vor fi îndrumate spre instituţiile competente.

Acest serviciu vine în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi pentru o mai bună identificare a nevoilor acestora, pentru a le facilita accesul la serviciile, programele şi activităţile oferite de către Direcţia de Asistenţă Socială Oradea precum şi cu scopul informării, consilierii și îndrumării acestora către instituțiile abilitate.  

Alte știri