Sfântul Dumitru este prăznuit în fiecare an pe data de 26 octombrie. Sărbătoarea este cel mai important eveniment religios al toamnei din calendarul creștin ortodox. Cu această ocazie fiecare dintre noi transmitem cele mai frumoase gânduri celor care poartă acest nume.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, izvorâtorul de Mir, a fost un martir creştin, sfânt militar din veacul al III-lea, care a trăit în vremea împăraţilor Maximian şi Diocleţian, în cetatea Tesalonic. A fost martirizat în jurul anului 306 şi este sărbătorit atât de ortodocşi, cât şi de catolici, pe 26 octombrie.
Odată cu Samedru sau ziua Sfântului Dumitru, după cum mai este cunoscuta in popor, se încheie “vara pastorilor” care a început la Sfântul Gheorghe (23 aprilie). Teoretic, odată cu aceasta sărbătoare, iarna începe sa își intre in drepturi si este “descuiata”, iar ciobanii coboară oile de la munte.
Multe din superstițiile romanești sunt legate de starea vremii in ziua Sfântului Dumitru. O vreme înnorata de Sfântul Dumitru, cu vânt si ploaie prevestește zapezi grele in iarna care va veni. Totodată, daca producția de gutui este si ea îmbelșugata, atunci cu siguranță iarna va fi una lunga, cu zapezi mari. Iarna va fi in schimb mai blânda daca afara nu va ploua si cerul va fi senin.
