După praznicul Bobotezei, ziua de 7 ianuarie este dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai importante figuri ale creștinismului, considerat cel mai mare proroc și puntea dintre Vechiul și Noul Testament. Sfântul Ioan este cel care a pregătit oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu, fiind ultimul proroc al Vechiului Testament și vestitorul venirii lui Iisus Hristos.
Născut în familia preotului Zaharia, din Elisabeta, rudă a Fecioarei Maria, Sfântul Ioan a avut o misiune aparte încă dinainte de naștere. A început să predice înaintea Mântuitorului, chemând oamenii la pocăință și curățire sufletească. Prin botezul în apele Iordanului, el îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, adus mai târziu de Iisus Hristos. Deși nu era un orator desăvârșit, Sfântul Ioan avea un har aparte de a aduna oameni în jurul său, iar cuvântul său simplu, dar puternic, a schimbat suflete.
Sărbătoarea de Sfântul Ion marchează și încheierea simbolică a Sărbătorilor de Iarnă, deschise la Sfântul Nicolae, fiind o zi a bucuriei și a curățirii. Tradiția spune că cei care nu se veselesc în această zi vor fi triști tot anul, iar buna dispoziție este privită ca o garanție a unui an luminos.
Sfântul Ioan este considerat ocrotitorul pruncilor, iar cei care îi cinstesc ziua speră la copii sănătoși și la familii ferite de suferință. Totodată, oamenii se roagă ca gospodăriile lor să fie păzite de foc, iar animalele, de fiarele sălbatice.
Potrivit credinței populare, în dimineața zilei de Sfântul Ioan Botezătorul, fiecare om ar trebui să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli și necazuri pe parcursul anului. Este o zi a binecuvântării, a speranței și a începuturilor curate.
Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor. ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație
