Sfântul Ștefan, primul martir al creștinismului, celebrat în a treia zi de Crăciun

Foto: crestinortodox.ro

În a treia zi de Crăciun, credincioșii ortodocși și greco-catolici îl cinstesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinismului, simbol al credinței neclintite și al iertării fără margini. Condamnat la moarte de autoritățile iudaice din Ierusalim, Sfântul Ștefan rămâne una dintre cele mai puternice figuri ale începuturilor creștinismului.

Sfântul Apostol și Arhidiacon Ștefan, de origine iudeu, a fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli pentru a împărți bunurile și hrana celor nevoiași. Datorită rolului său deosebit și al devotamentului față de comunitate, a fost considerat arhidiacon. Numele său, de origine greacă, înseamnă „coroană” și este asociat cu încununarea în slava cerească.

Ucenic al lui Iisus Hristos și martor al faptelor Mântuitorului, Sfântul Ștefan a propovăduit cu dăruire învățăturile creștine. În anul 33, a fost condamnat la moarte și ucis cu pietre în afara cetății Ierusalimului. În ultimele clipe de viață, a cerut iertare pentru cei care îl ucideau, lăsând o moștenire spirituală profundă, întemeiată pe dragoste și milă.

Tradiția spune că persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate ar trebui să aducă în casă o icoană a Sfântului Ștefan, considerată aducătoare de spor și vindecare. Ziua este privită și ca un prilej de împăcare, de liniște sufletească și de reînnoire a legăturilor cu cei dragi, iar icoanele Sfântului Ștefan sunt dăruite ca semn de binecuvântare și armonie.

Este o zi de mare sărbătoare pentru peste 520.000 de români care poartă numele Sfântului Ștefan sau derivate ale acestuia, transformând momentul într-un prilej de bucurie și urări sincere. Le dorim tuturor sărbătoriților „La mulți ani!” cu sănătate, bucurii și împliniri.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri