Sfinții 40 de Mucenici: Tradiție, Sacrificiu și Pomenire

Pe 9 martie, în fiecare an, sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici. Conform tradiției creștine, sfinții martiri au fost 40, însă după tradiția geto-dacică, numărul lor a fost de 44, atât câte zile sunt între 9 martie și 23 aprilie.

Acești mucenici au fost soldați creștini din Imperiul Roman, greci, armeni și romani, din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia, care au trăit la începutul secolului IV, în vremea împăratului Licinius. Au refuzat să se închine idolilor și, din cauza acestui fapt, guvernatorul Armeniei, Agricola, i-a întemnițat. După 8 zile de chinuri, au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 și-a renegat credința și a ieșit din apa înghețată, dar a murit înainte de a ajunge în baia caldă pregătită pentru cei care s-ar fi închinat idolilor.

Cei rămași să îndure gerul au început să se roage, iar rugăciunea lor a făcut ca apa lacului să se încălzească, gheața să se topească și 40 de cununi strălucitoare să coboare asupra lor. Uimit de această minune, unul dintre soldații de pază s-a aruncat în apă mărturisind că și el este creștin, iar pe capul său s-a așezat a 40-a cunună. Cu toții au fost scoși vii din apă, dar trupurile lor au fost arse, iar oasele aruncate în lac.

La trei zile după moartea lor, Sfinții li s-au arătat episcopului Petre, cerând să fie scoși din apă, iar creștinii le-au îngropat trupurile cu mare cinste.

Această sărbătoare creștină, marcată pe 9 martie, este și în calendarul popular începutul anului agricol. Ziua Mucenicilor încheie zilele capricioase ale babelor și face loc zilelor mai calde ale moșilor. Tradițional, de Măcinici se curăță casa, se alungă gerul, femeile coc 40 de „sfințişori” din aluat, iar bărbații beau câte 40 sau 44 de pahare de rachiu.

Pe 9 martie, este și Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, marcată la nivel național. Ziua a fost stabilită prin legea 247/05.12.2011 de către Parlamentul României. În această zi, în toate eparhiile românești se oficiază slujbe de pomenire pentru cei care au suferit în timpul regimului comunist pentru apărarea credinței și a demnității poporului român.

Alte știri