Un moto mai potrivit, pentru această perioadă, ca cel sub care se desfășoară concertul Filarmonicii Oradea de joi, 25 ianuarie, de la ora 19, nu cred că există. Locul de desfășurare al concertului are de asemenea încărcătură emoțională și istorică: Sinagoga Neologă Sion, din Strada Independenței.
Concertul Shalom Chaverim, susținut de orchestra orădeană sub bagheta dirijorului Lorenzo Moroni, alături altista Elisabeta Szabo și violoncelistul Constantin Borodin, este dedicat Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, marcată la 27 ianuarie.
Concertul va fi deschis de Kol Nidrei, op. 47 de Max Bruch, în versiunea originală pentru violoncel. Piesa lui Bruch se bazează pe tema rugăciunii Kol Nidre, intonate de evrei în ajunul sărbătorii Yom Kippur, Sărbătoarea Împăcării, când toate păcatele sunt iertate de Dumnezeu. (Anul acesta Yom Kippur va fi sărbătorit în 11 – 12 octombrie. n.r.) Durerea și speranța din această bijuterie muzicală vor fi duse mai departe de suita pe teme din coloana sonoră a filmului Lista lui Schindler (Schindler`s List) de John Williams, dar în transcripție pentru violoncel, nu pentru vioară. Timbrul profund și cald al violoncelului oferă lucrării o mai mare încărcătură emoțională, iar drama acestui popor este subliniată în mod deosebit. Rapsodia pe teme moldovenești / evreiești, op. 47 de Mieczyslav Weinberg va încheia prima parte a concertului. Mieczyslav Weinberg (1919 – 1996), protejat al lui Dmitri Șostakovici, este descoperit încet de artiști și de public, muzica lui fiind tot mai prezentă pe scenele de concert. Compozitorul cu origini evreiești în Basarabia, a fost apreciat în timpul vieții doar de apropiați, iar de public în special pentru muzica sa de film. Părinții săi au fugit în 1903 din Chișinău în Polonia, din cauza pogromului. Aceștia au murit în timpul Holocaustului, iar el însuși a scăpat mai târziu din lagărul sovietic, doar pentru că a murit Iosif Stalin, dictatorul comunist. Moartea acestuia nu a însemnat decât o temperare a comunismului, dar pentru muzica sa nu urma linia partidului a rămas în cea mai mare parte în sertar. Opera sa Pasagera a avut premiera abia la 42 de ani de la compunere. În variantă concertantă, la 10 ani de la moartea compozitorului, iar în 2008, pe scena festivalului din Bregenz. În Rapsodia pe teme moldovenești, prelucrează teme folclorice cu care a crescut și pe care le știa de la părinți. În finalul acestei lucrări de mici dimensiuni, Weinberg folosește și teme evreiești din Basarabia, în Chișinău existând multă vreme o mare comunitate evreiască.
Partea a doua a concertului este compusă din Klezmer și piese ale unor compozitori evrei din Europa și America de Nord, de la celebrul Halleluya de Leonard Cohen, la Bey mir bi du scheyn, Yosl, Yosl, Rumania, Suita Rikudim de Jan Van der Roost, Trei miniaturi klezmer de Philip Sparke și se va încheia cu minunatul Hava Nagila. Muzica Klezmer surprinde chintesența sufletului evreiesc, în care durerea, oprimarea, speranța și bucuria se împletesc într-un mod unic, și ne prezintă un popor de supraviețuitori după mii de ani de oprimare și sute de ani de pogromuri, care au culminat cu Holocaustul, iar spre sfârșitul anului trecut cu atacul terorist din 7 octombrie.
Tânărul solist Constantin Borodin, născut la Chișinău, student al maestrului Marin Cazacu, finalist al Festivalului Enescu în 2022, își construiește cu talent și răbdare cariera internațională. El este premiant al multor festivaluri naționale și naționale și apare pe scenele de concert europene. Altista orădeancă Elisabeta Szabo este o prezență carismatică și va da viață pieselor klezmer.
Dirijorul serii va fi prim-cornistul filarmonicii Lorenzo Moroni, care dirijează deja de câțiva ani ansamblul de suflători al filarmonicii, iar uneori și orchestra simfonică.
Mai găsiți bilete la acest concert la caseria filarmonicii și pe site-ul bilete.ro .
Daniela Stoica