Silviu Dehelean: E timpul să luptăm pentru pădurile noastre

Deputatul USR de Bihor Silviu Dehelean, alături de Stelian Ion și Diana Buzoianu, au depus un proiect legislativ privind înființarea și organizarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu.

Este vorba de o structură autonomă, în cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor silvice.

România se confruntă de mulți ani cu un veritabil fenomen infracțional în ceea ce privește mediul înconjurător. Datele arată că în anul 2019, parchetele au fost sesizate cu 24.934 de cauze având ca obiect infracțiuni silvice. Din toate acestea, sub 6000 au fost soluționate. E nevoie de procurori specializați care să prindă hoții de lemne și să protejeze pădurile.

Silviu Dehelean, deputat USR: „Trebuie să oprim defrișările ilegale. USR și-a asumat lupta cu mafia lemnului. Știam că nu e o luptă ușoară, că ne vor pune piedici, că vor încerca să respingă orice proiect împotriva defrișărilor ilegale, așa cum se întâmplă de 30 ani. Dar realitatea e că în Bihor se taie ilegal pădurile, iar orice copac tăiat ilegal este un atentat la sănătatea noastră. De asta am propus DNA-ul Pădurilor – o instituție specializată care să se ocupe doar de infracțiunile de mediu.”

În 2020, Curtea Constituțională, la sesizarea Guvernului României, a declarat neconstituțional proiectul USR privind DNA-ul pădurilor pe motiv că nu era indicată sursa de finanțare. În proiectul depus azi îndreptăm orice posibilă neclaritate în acest sens, cerând chiar de la Guvernul României, conform prevederilor legale, fișa financiară pentru acest proiect.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu se va ocupa nu doar de investigarea infracțiunilor silvice, dar și a altor infracțiuni de mediu, precum infracțiunile de arderi ilegale de deșeuri, importul ilegal de deșeuri, vânătoarea fără permis de vânătoare, evacuarea în ape de deșeuri sau ape uzate etc.

De asemenea, este important de menționat că DIIM va avea un fond anual de 2.000.000 de lei pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante sau ocazionate de folosirea investigatorilor sub acoperire, a informatorilor ori colaboratorilor acestora, la dispoziția procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu.

DIIM va elabora anual un raport privind activitatea desfășurată, pe care îl va prezenta CSM și Ministrului Justiției, nu mai târziu de luna februarie a anului următor.

Distribuie informația
Alte știri