Silviu Dehelean, președinte USR Bihor, se autosuspendă din funcțiile deținute în cadrul USR și din partid, în semn de protest față de cenzura impusă de BEC și de instanțele de judecată

Am decis să mă autosuspend din calitatea de membru al partidului, în baza prevederilor statutului USR, până la finalul campaniei electorale, a transmis președintele USR Bihor, într-un comunicat de presă.

Decizia vine în contextul abuzurilor comise de Biroul Electoral Central și de instanțele de judecată, care, prin hotărâri recente, îmi încalcă drepturi fundamentale precum libertatea de conștiință și libertatea de exprimare, pe care le leagă de apartenența la o organizație politică, a completat fostul parlamentar USR:

BEC a decis să îmi șteargă o postare video de pe TikTok, invocând următoarele motive:

  1. Că aș fi deputat USR – dar nu mai sunt deputat din decembrie 2024.
  2. Că aș fi folosit sigla partidului – deși aceasta nu apare în acel material.
  3. Că aș vorbi în numele partidului – deși exprim o opinie personală despre o decizie a unei părți din partid.
  4. Că aș îndemna neechivoc la vot pentru un candidat – clipul nu conține nicio invitație la vot.

Cu toate aceste clarificări, Curtea de Apel București a menținut decizia BEC, într-o interpretare periculoasă, care îmi impune să respect o poziție politică de partid pe care nu o susțin. Voi merge mai departe si voi declara recurs.

Pozițiile și susținerile politice trebuie judecate în fața a două instanțe:

  • în fața partidului, care poate decide sancțiuni interne dacă statutul este încălcat;
  • în fața alegătorilor, care pot decide să nu mă mai susțină prin vot.

Niciodată o autoritate a statului nu ar trebui să sancționeze un cetățean pentru că nu respectă linia unui partid politic. Asta se întâmpla în altă perioadă.

În același timp, deciziile BEC par profund partizane:

– se șterg postări care îl susțin pe Nicușor Dan (inclusiv ale mele și ale altor colegi de ai mei, sau ale unor cetățeni simpli, fără nici o apartenență politică, precum ale lui Cristi Danileț),

–se păstrează postări care îl susțin pe Crin Antonescu și îl denigrează pe Nicușor Dan, vezi CTP sau Marcel Ciolacu.

În aceste condiții, pentru a putea continua să îl susțin pe Nicușor Dan, am decis să mă autosuspend din partid.

Este un gest de onestitate față de conștiința mea.

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri