Sirenele de alarmare publică nu vor suna în luna iunie

Potrivit informării venite din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor, în contextul situațiilor de urgență din țară generate de manifestarea fenomenelor hidro-meteorologice periculoase, în cursul zilei de mâine, 5 iunie, nu vor mai fi verificate sirenele de alarmare publică. În această perioadă, utilizarea sirenelor se va realiza doar în situații reale, în care este necesară dispunerea de măsuri de autoprotecție pentru populație.

Derularea exercițiului național „Miercurea alarmelor” va continua din luna iulie, în prima zi de miercuri, de la ora 10:00. Testarea a fost lansată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență încă de acum doi ani și este destinată verificării sistemului de alarmare a populației despre iminența unui pericol și, implicit, dezvoltării reacției cetățenilor în situații de protecție civilă.

Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația prin intermediul sirenelor electrice și electronice sunt dezastrele naturale și calamitățile, care pun în pericol viața persoanelor.

Distribuie informația
Alte știri