Trei adevărate șlagăre simfonice cuprinde concertul simfonic de joi 15 mai. În sala Enescu-Bartok a filarmonicii vor răsuna de la ora 19, Uvertura Coriolan op. 62 de Ludwig van Beethoven, Concertul nr. 1 pentru oboi și orchestră în re minor de Ludwig August Lebrun și Simfonia a V-a în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski. Solistul serii va fi oboistul filarmonicii Gati Sandor, iar dirijor Theo Wolters.
Uvertura Coriolan op. 62 de Ludwig van Beethoven (1770 – 1827) a fost compusă într-o perioadă relativ fericită din viața compozitorului, în care compune Concertul pentru vioară, Simfonia a IV-a, Concertul nr. 4 pentru pian, lucrări în care conflictele se rezolvă în mod optimist. De fapt premiera uverturii a avut loc în 1807, în același concert care a cuprins și Simfonia a IV-a și Concertul nr. 4 pentru pian. Alegerea de a compune o uvertură pentru piesa Coriolan scrisă de Heinrich Joseph von Colin este surprinzătoare. Coriolan este un personaj modern, torturat de îndoieli, care face alegeri greșite și schimbă taberele de mai multe ori, iar finalul lui este tragic. Lucrarea este un mesager al postromantismului, anunțând dramele simfonice ale lui Gustav Mahler.
Concertul nr. 1 pentru oboi și orchestră în re minor de Ludwig August Lebrun (1752 – 1790) este o bijuterie muzicală a clasicismului de la Mannheim. În Orchestra Curții de la Mannheim a fost prim-oboist 23 de ani, de la vârsta de 15 ani, până când moartea timpurie (chiar și pentru vremea aceea) i-a pus capăt. Scriind concertul pentru sine însuși, se observă și azi la ce nivel de virtuozitate era tânărul muzician. 18 concerte a dedicat Lebrun oboiului și cel mai probabil le-a interpretat atât în Mannheim, cât și în turneele pe care le-a întreprins în Europa. Șase dintre concertele sale pentru oboi au fost publicate în 1804, la 14 ani după moartea sa, inclusiv Concertul în re minor. Introducerea concertului este în spiritul curentului cultural Sturm un Drang, pentru a se transforma apoi într-o adevărată mostră de clasicism german, în care melancolia este savuroasă, iar bucuria capătă note explozive. Țesătura orchestrală este periculos de transparentă, punând în evidență solistul, dar și eventualele momente de slăbiciune.
Ultima lucrare a serii este Simfonia a V-a în mi minor, op. 64 de Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893), în ultimele decenii cea mai interpretată dintre cele 6 simfonii cărora le-a dat număr. Genialitatea cu care îmbină elementelele spiritului rusesc cu regulile muzicii europene și orchestrația inspirată fac această lucrare un must have în repertoriul tuturor orchestrelor.
Gati Sandor este oboist al Filarmonicii Oradea încă din studenție. În calitate de solist sau muzician în orchestră ne convinge de fiecare dată că oboiul este un instrument versatil, care poate transmite toată gama de sentimente umane.
Dirijorul Theo Wolters este cunoscut publicului orădean de peste 20 de ani. Fost trompetist al Concertgebouw Amsterdam, s-a dezvoltat ca dirijor, fiind o perioadă asistentul regretatului Mariss Jansons. Repertoriul său acoperă toate epocile muzicii clasice, de la baroc la contemporan.
Mai găsiți bilete la acest concert la casa de bilete a filarmonicii sau pe site-ul bilete.ro .
Daniela Stoica