Muzeul Țării Crișurilor Oradea, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, va organiza vernisajul expoziției de sculptură „Șoaptele lemnului”, semnată de artistul Ovi Pascu. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie 2025, la ora 14:00, la Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).
Ovi Pascu, absolvent al Facultății de Electrotehnică din Timișoara, și-a început cariera artistică în 1980 și a participat la numeroase expoziții de grup atât în țară, cât și în străinătate, în Italia. Începând din 1981, a organizat expoziții personale, prezentând lucrări de grafică, pictură, fotografie, icoane și caricaturi. De-a lungul carierei sale, a obținut premii importante, inclusiv mențiunea la Salonul Național de Umor Studențesc din Timișoara în 1981 și premiul I pentru fotografie de presă în 1998. În 2018, a obținut masteratul în sculptură-ambient la Facultatea de Artă din Oradea.
Expoziția „Șoaptele lemnului” include 18 sculpturi realizate între 2021 și 2024, din lemn combinat cu metal, piatră și alte materiale. În premieră, vor fi expuse și bijuterii realizate de artist, inclusiv pandantive și inele din lemn, os, aramă, alamă, coajă de nucă de cocos și corn de bivol. La vernisaj vor lua cuvântul Dr. Augustin Țărău, muzeograf și curator al expoziției, și Cornel Abrudan, șeful secției de Artă din cadrul Muzeului Țării Crișurilor.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 15 ianuarie – 9 februarie 2025, între orele 9.00 și 17.00.