La data de 3 iulie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat, de 37 de ani, din comuna Sânmartin, județul Bihor, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
În cursul aceleiași zile, în jurul orei 08.45, acesta a fost depistat în trafic, de polițiștii din Felix, pe D.N.76, la ieșirea din localitatea Băile Felix, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.