La data de 29 iunie a.c., în jurul orei 23.00, pe drumul comunal 20, în localitatea Sălard, județul Bihor, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au depistat în trafic un bărbat de 47 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.
Rezultatele analizelor efectuate au confirmat prezența substanțelor interzise în organism.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.