Un tânăr de 23 de ani din localitatea Diosig, județul Bihor, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența substanțelor psihoactive. Incidentul a avut loc sâmbătă, 29 iunie, în jurul orei 13:00, pe strada Mihai Viteazu din localitate.
Polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Rurală Biharia au testat șoferul cu aparatul din dotare, rezultând indicii cu privire la prezența unor substanțe interzise. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice.
Rezultatele analizelor de laborator au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism.
Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.