În perioada 2 – 4 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în rândul comunităţii.
Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic la sfârșit de săptămână, au fost aplicate 252 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 104.460 lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 11 permise de conducere. De asemenea, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate nouă infracţiuni şi 19 tamponări.
89 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 35 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 20 pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, șase pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, iar 102 pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.