Sâmbătă, 10 decembrie 2016, de la ora 16:00, respectiv ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Regina Maria din Oradea, Opera Națională Română din Cluj-Napoca îi așteaptă pe orădeni ă la unul dintre cele mai încântătoare spectacole dedicate Crăciunului și copilăriei: ”Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, având la bază basmul omonim semnat de Alexandre Dumas.
Povestea fascinantă de iarnă ne aduce în atmosfera festivă din salonul familiei Silberhaus, unde toți cei dragi se bucură de serbarea pomului de Crăciun. Micuța Maria și fratele ei Fritz năvălesc peste cadouri, dar dintre toate cel mai prețios este, de departe, falnicul Spărgător de nuci, privit cu mare admirație. De aici și până la pătrunderea pe tărâmul magic al zânelor, uriașilor și păpușilor care interpretează vesel Valsul fulgilor de nea, este doar un pas.
Din distrubuția acestui spectacol fac parte Andreea Jura (Maria), Dan Haja (Spărgătorul de nuci), Adelina Filipaș (Zâna Dragée), Doina Anamaria Florea, Marius Toda (Consilierul Drosselmeyer), Romulus Petruș (Președintele Silberhaus), Daniela Drăgușin, Antoniu Mon, Laura Pop, Valentin Mihăilă, Augustin Gribnicea, Lucian Bacoiu, Octavian Popa, acompaniați de un grup de eleve al Liceului de Coregrafie ”Octavian Stroia”, pe notele Orchestrei Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath. Coregrafia și regia artistică sunt semnate de Vasile Solomon, cu preluarea coregrafică a lui Dan Haja.
Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri în intervalul orar 10:00 – 19:00, iar în weekend, între orele 10:00-13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro. Pentru informaţii suplimentare şi rezervări de bilete, vă invităm să sunaţi la numărul de telefon: 0259/440.742.