Spitalele Județean și Municipal din Oradea vor fi reabilitate cu fonduri europene

foto / arhiva

A fost finalizată procedura de licitație pentru reabilitarea termică a Spitalului Județean (Lotul I) și a Spitalului Municipal (Lotul II). Valoarea ofertată pentru Lotul I este de 30.323.373 lei (fără TVA), iar pentru lotul II de 32.981.553 lei (fără TVA). În continuare urmează să fie semnat contractul, după care se va trece la execuția lucrărilor.

Licitația pentru desemnarea unui constructor s-a încheiat, astfel că în perioada următoare va fi semnat contractul și vor începe lucrările. Acestea vor consta în reabilitarea termică a anvelopei clădirilor, reabilitarea sistemului de instalații de încălzire și ventilație, reabilitarea sistemului de instalații sanitare, reabilitarea sistemului de alimentare cu energie electrică și iluminat, înlocuirea unor ascensoare cu unele performante din punct de vedere energetic, precum și echiparea centralei termice cu echipamente specifice producerii apei calde, încălzirii/răcirii, ventilării, a scris pe facebook viceprimarul Mircea Mălan.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la aproximativ 13 milioane de euro. Orașul Oradea contribuie cu 2% din această valoare, restul fiind fonduri nerambursabile (fonduri europene și fonduri de la Guvernul României).

Termenul de execuție pentru fiecare lot este de 18 luni.

Alte știri