Stații de încărcare a mașinilor electrice în toate orașele Bihorului: promisiunea autorităților în fața CEO-ului Grupului Renault România

La un an de la preluarea conducerii Grupului Renault România, Yves Caracatzanis, a demarat o campanie de cunoaștere a dealerilor auto pe care grupul Dacia-Renault-Nissan îi are în teritoriu, fapt pentru care domnia sa s-a aflat marți, 6 iunie, și la Oradea. Pe lângă vizita la sediul Auto Bara de pe Șoseaua Borșului, CEO-ul Renault România s-a întâlnit cu reprezentanții administrației publice locale și județene, în speță cu președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor, cu subprefectul Iulius Delorean și viceprimarul Florin Birta. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme concrete de interes reciproc. Astfel, șeful CJ Bihor, Pasztor Sandor, a anunțat că va solicita tuturor primăriilor orașelor și municipiilor din județ să pună la dispoziție terenuri pentru realizarea de stații de alimentare cu energie electrică a vehiculelor ce funcționează pe acest sistem. De altfel, în Oradea, vor apărea în curând patru stații ce vor deservi mașinile electrice și hibrid, un ‘plin’ putând fi realizat în 20-30 de minute. În București, unde funcționează deja stații rapide de încărcare, tariful este de un leu pentru fiecare kwh consumat. Astfel, prețul final pe care un client poate să-l plătească pentru un ‘plin’ este cuprins, în medie, între 22 de lei (în cazul bateriilor de 22 kw) și 36 de lei, pentru acumulatorii din noua generație, montați pe mașinile aduse în România. Atât Yves Caracatzanis, cât și Octavian Bara, managerul general al Auto Bara, s-au declarat încrezători în trendul ascendent al mașinilor electrice pe piața autohtonă, situație ce ar motiva apariția unor astfel de stații și în Bihor, județ aflat la granița cu Europa, unde interesul pentru autovehiculele de acest gen este din ce în ce mai mare. Prin aceste stații cu încărcare rapidă, un autovehicul 100% electric poate încărca 80% din capacitatea acumulatorului, în doar aproximativ 20 de minute, față de 7-8 ore cât ar dura la o priză non-dedicată acestui serviciu. Pasztor Sandor susține că finanțarea acestor stații ar putea fi suportată prin Agenția de Dezvoltare Durabilă, costul unei astfel de stații ridicându-se la circa 30.000 euro.
Prezența lui Yves Caracatzanis la Oradea ar putea aduce proiecte concrete între Grupul Renault România și Școala Profesională Eurobusiness, a anunțat viceprimarul Florin Birta, prin conlucrarea cu departamentul similar al grupului de la Mioveni.
Detalii despre ce înseamnă la ora actuală Grupul Renault România au fost furnizate, succint, de Yves Caracatzanis la o conferință de presă susținută la Prefectura Bihor, informații pe care le puteți afla din materialul VIDEO:

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds