Sub presiunea alegerilor, SE IMPART BANII PENTRU PRIMARII

Pe ordinea de zi a Consiliului Judeţean Bihor, care se reuneşte în şedinţă extraordinară marti, 16 februarie 2016, se află un proiect de hotărâre deosebit de sensibil: împărțirea banilor pentru primării, adică repartizarea cotei de 20% din sumele defalcate din TVA şi a celei de 20% din cotele defalcate din impozitul pe venit.

Astfel de proiecte de hotărâri au stârnit de fiecare dată numeroase controverse, fiind o modalitate legală prin care consiliile judetene îşi achită obligaţiile financiare către proprii primari.
Conducerea CJ Bihor îşi rezervă dreptul de a împărţi aceşti bani, fără niciun criteriu, primăriilor agreate din judeţ, urmând ca repartiţia să fie votată de consilierii judeţeni. Cum majoritatea politică din legislativul local se reflectă şi la nivelul executivului judeţean, e de la sine înţeles că tot ce propune Cornel Popa şi Kiss Alexandru trece ca-n brânză în şedinţele de CJ Bihor. În aceste condiţii, cei mai avantajaţi rămân primarii liberali şi cei ai UDMR. Singurii care au de suferit sunt primarii PSD, care şi la ultima repartiţie a acestor cote au rămas pe dinafară. Este o cutumă veche, pe care şi social-democraţii au uzitat-o în mod abuziv atunci când ei s-au aflat la putere.
Într-un an electoral aceste sume virate către primăriile din judeţ sunt esenţiale pentru primarii în funcţie care trebuie să facă dovadă în ultimele luni că sunt buni gospodari şi că au sprijin politic.
Potrivit proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a CJ Bihor din 16 februarie 2016, cota de de 20% din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată reprezintă, în acest an, 7.322.000 lei. Pentru anul 2017, suma estimată a fi alocată este de 9.041.000 lei, iar pentru anul 2018 se ridică la 9.267.000 lei, iar pentru 2019 – 9.481.000 lei. În ceea ce privește cota de 20% din cotele defalcate din impozitul pe venit, pentru anul 2016, suma este de 15.768.000 lei. Aceeași sumă va fi alocată și pentru anul 2017 și 2018. Cu toate că proiectul de hotărâre a fost transmis de către CJ Bihor spre lecturare reprezentanţilor mass-media, acesta nu a fost însoţit şi de lista cu sumele alocate fiecărei primării în parte.

Descarca Repartizarea-cotei-20.pdf

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds