În luna ianuarie, Autoritatea Electorală Permanentă a virat partidelor politice subvenții de peste 21,9 milioane de lei, iar anul trecut, acestea au primit 387 de milioane de lei din bani publici. În același timp, urmașii refugiaților persecutați etnic în perioada 1940 – 1945 își așteaptă de patru ani drepturile promise prin lege.
Distribuția subvențiilor pe luna ianuarie este următoarea:
- PSD: 7.296.317 lei
- AUR: 4.314.427 lei
- PNL: 3.972.366 lei
- USR: 2.819.554 lei
- SOS România: 1.875.530 lei
- POT: 1.511.216 lei
- PMP: 103.228 lei
- Forța Dreptei: 98.022 lei
Cu toate că Guvernul a redus subvențiile pentru 2024 cu 25% prin așa-numita „Ordonanță-trenuleț”, organizațiile neguvernamentale critică această măsură ca fiind doar o „cosmetizare” și cer o reformă reală a finanțării partidelor.
În contrast, drepturile urmașilor refugiaților și deportaților, prevăzute de Legea 154/2021, au fost din nou amânate până în 2026. Acești oameni consideră că decizia nu face decât să prelungească nedreptatea, mulți dintre ei decedând înainte de a primi sprijinul promis.
„Indemnizația aceasta nu este doar un ajutor financiar, ci și o reparație morală. Întârzierea aplicării legii arată lipsă de respect pentru istoria și suferințele părinților și bunicilor noștri”, spun urmașii refugiaților.
Această situație contrastează flagrant cu generozitatea statului față de partidele politice, alimentând revolta celor care se simt abandonați.