Sute de orădeni, copii și adulți, s-au prins în Hora Unirii

Oradea a celebrat astăzi, 24 ianuarie 2025, 166 de ani de la Unirea Principatelor Române printr-un eveniment organizat în Piața Unirii, la Statuia Regelui Ferdinand I.

Ceremonia a inclus salutul drapelului, intonarea imnului național și o slujbă Te Deum oficiată de preotul militar al Garnizoanei Oradea. Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a vorbit despre importanța istorică a Micii Uniri, iar istoricul Cristian Ciuliciu a oferit o scurtă incursiune în contextul acestui moment istoric.

Primarul Florin Birta și viceprimarul Teofil Filimon au depus o coroană de flori în numele municipalității, iar detașamentul de onoare a defilat în aplauzele celor prezenți. Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Antonela Ferche-Buțiu și orchestra „Rapsodia Bihoreană” și cu o mare Horă a Unirii, la care s-au alăturat sute de orădeni.

La mulți ani, România!

Distribuie informația
Alte știri