Adevărate tablouri sonore ne-au prezentat aseară violonistul Sebastian Tegzeșiu și orchestra simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea, sub bagheta dirijorului taiwanez Chih Yuan Michael Chang.
Programul spectaculos a purtat ascultărorii prin trei curente și epoci muzicale și a cuprins Suita Tablouri maghiare Sz. 92, BB 103 de Bela Bartok, Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în La major KV 414 de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia a IV-a în fa minor, op. 36 de Piotr Ilici Ceaikovski.
Suita Tablouri maghiare de Bartok a fost compusă la începutul anilor 1930, dar este de fapt forma orchestrală a unor piese pentru pian compuse în 1808-1809, după o călătorie de culegere de folclor în Ungaria și Transilvania împreună cu Zoltan Kodaly. În varianta orchestrală cele cinci piese inspirate din folclor maghiar și românesc se bucură de mare popularitate.
Concertul nr. 5 pentru vioară de Mozart este probabil cel mai popular dintre concertele dedicate de tânărul salzburghez (avea doar 19 ani) acestui instrument. El însuși violonist foarte bun, fiind pregătit de tatăl său încă de la 4 ani, scoate în evidență tainele timbrale și posibilitățile tehnice ale instrumentului. Concertul este o provocare pentru fiecare violonist.
Simfonia a IV-a de Ceaikovski (numită și a Destinului) este una dintre cele mai spectaculoase simfonii ale marelui compozitor rus. Romantic adevărat, Ceaikovski nu face economie de de sentimente sau de culori orchestrale, construind o adevărată dramaturgie sonoră.
Violonistul Sebastian Tegzeșiu a îmbibat concertul mozartian cu toată admirația pe care i-o poartă acestuia, Mozart fiind compozitorul său de suflet. Claritatea și virtuozitatea interpretării sale au fost cuceritoare, publicul solicitându-i un bis. Pe care l-a și oferit, de data aceasta din Johann Sebastian Bach.
Dirijorul taiwanez Chih Yuan Michael Chang s-a dovedit un vrăjitor al sunetelor. În concertul mozartian a susținut solistul, lăsându-l să își etaleze sensibilitatea și virtuozitatea. În Suita lui Bartok, dar mai ales în Simfonia a IV-a de Ceaikovski a pictat cu sunete adevărate tablouri sonore, în care serenitatea și ludicul s-au împletit cu drama. Forța pe care a imprimat-o simfoniei au determinat publicul să aplaude minute în șir.
Daniela Stoica
