La data de 5 august, la ora 07.44, pe drumul județean 792/A, în localitatea Tinca, județul Bihor, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din localitatea Talpoș, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise, cercetările fiind continuate.