Tânăr bihorean de 23 de ani, prins drogat la volan în localitatea Valea lui Mihai

politia droguri

La data de 25 august a.c., la ora 17.25, pe strada Revoluției din localitatea Valea lui Mihai, judetul Bihor, județul Bihor, polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.

Cercetările în cauză sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Marghita.

Distribuie informația
Alte știri