Tânăr bihorean, reținut pentru furt calificat după ce ar fi tăiat 8 arbori nemarcați dintr-o pădure

arhiva

Joi, 30 martie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 23 de ani, din comuna Borod, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, tăiere ilegală și furt de arbori.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Borod îl bănuiesc pe acesta că, în noaptea de 23 spre 24 martie a.c., împreună cu alți doi tineri de 19 și 16 ani, tot din Borod, cercetați de polițiști în aceeași cauză, ar fi tăiat și sustras, dintr-o pădure din Borod, 6 metri cubi de material lemnos, speciile carpen, fag și plop, iar în noaptea de 26 spre 27 martie a.c., ar fi tăiat și sustras, din aceeași pădure, 8 arbori nemarcați, specia carpen, cu un volum total de 2,67 metri cubi, cauzând un prejudiciu total de 3.079,88 de lei.

Polițiștii Secției nr.1 de Poliție Rurală Borod continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor în cauză și în vederea recuperării integrale a prejudiciului.

*

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie informația
Alte știri