Tânăr din Aleșd, prins drogat în trafic. S-a ales cu dosar penal

Foto: ilustrativ

Vineri, 3 februarie a.c., la ora 22.33, pe D.N. 1H, în localitatea bihoreană Peștiș, polițiștii din cadrul Poliției orașului Aleșd – Compartimentul Rutier au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani din Aleșd, în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.

Celui în cauzăi-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Distribuie informația
Alte știri