Târgul de nunți MOJO Wedding Expo revine in ERA Park Oradea

Târgul de nunți MOJO Wedding Expo revine la ERA Park Oradea, între 7 și 9 februarie 2025.

Ajuns la cea de a unsprezecea ediție, târgul de nunți va fi unul de amploare și se va extinde de sub cupolă, pe toată galeria cât și în sala de evenimente a centrului comercial din Calea Aradului nr. 62, reunind cei mai importanți furnizori de produse și servicii necesare pentru o nuntă perfectă!

Zeci de expozanți vor aduce o gamă variată de produse și servicii: rochii de mireasă, costume de ceremonie, verighete și alte tipuri de bijuterii, invitații, aranjamente florale, tortul mirilor și candy bar, fresh bar, cocktail bar, cheese corner, dansul mirilor, artificii, photobooth și selfie booth, decoruri cu baloane, servicii foto-video, hostess, limuzine, vată pe băț, fum greu, baloane de săpun cu fum, litere volumetrice luminoase, audio guest book și multe altele.

Dacă ați început organizarea nuntii sau vă mai lipsesc doar câteva servicii, trebuie sa știți ca la târgul de nunti MOJO Wedding Expo va puteți organiza nunta într-un singur weekend! În plus, furnizorii vă așteaptă cu pachete promoționale, degustări de produse, oferte speciale și reduceri la contractele semnate în cadrul târgului!, transmit organizatorii.

Intrarea la târg este gratuită!

Programul MOJO Wedding Expo:

Vineri, 7 februarie: 15:00 – 20:00

Sâmbătă, 8 februarie: 11:00 – 20:00

Duminică, 9 februarie: 11:00 – 19:00

Distribuie informația
Alte știri