Târgul Gaudeamus Oradea s-a bucurat ieri după masa de o lansare specială, plină de încărcătură emoţională

 A apartinut Editurii Evdokimos: „Cealaltă faţă a exilului”, autor Erast Calinescu; „Sfinţii Închisorilor. 28 de biografii exemplare”, coord. Cezarina Condurache; „Chipuri ale demnităţii româneşti. Eroi ai neamului şi sfinţi ai închisorilor”, autor Cezarina Condurache.
Despre „Sfinţii Închisorilor. 28 de biografii exemplare si „Chipuri ale demnităţii româneşti. Eroi ai neamului şi sfinţi ai închisorilor”, a vorbit celor prezenţi la Târgul Gaudeamus, Cristina Liana Puşcaş, doctor în istorie şi vicepreşedintele Asociaţiei „Cei 40 de Mucenici”.
Aceasta a ales să poarte un tricou care o înfăţişează pe eroina de la Nucşoara, Elisabeta Rizea.
„Nu întâmplător am ales să pot acest tricou cu chipul demnităţii umane: Elisabeta Rizea, un simpol al naţiunii române, un simbol al deminităţii, curajului şi verticalităţii. Elisabeta Rizea este una dintre miile de femei condamnate la ani grei de închisoare pentru simplu fapt că a dus de mâncare, în munţi, soţilor, fiilor, vecinilor, care au fugit din satele de la vale din faţa Ciumei Roşii. Soţul Elisabetei Rize a fost şi el condamnat la 15 ani muncă silnică. Printre închisorile prin care s-a peregrinat, în anul 1955, s-a aflat la Penitenciarul din Oradea. De asemenea, tot la închisoarea de pe Cris, în anul 1962, au ajuns din cele 35 de martire de la Nucşoara, şase dintre ele”, a declarat Cristina Liana Puşcaş.
Printre mucenicii neamului românesc în cele două volume mai sunt amintiţi: părintele Ioan Negruţiu din Bihor, episcopul greco-catolic de Oradea Ioan Suciu, decedat la Sighet, Cardinalul Todea, Mircea Vulcănescu, „poetul închisorilor”-Radu Gyr, „poetul Canalului” – Andrei Ciurunga şi mulţi alţii.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds