Târgul Serviciilor Sociale, o acțiune dedicată solidarității, la Oradea

Vineri, Piațeta Independenței a găzduit o nouă ediție a Târgului Serviciilor Sociale, organizat de Direcția de Asistență Socială Oradea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea și Visit Oradea, în cadrul Oradea FestiFall.

Acțiunea a reunit numeroase asociații, fundații și organizații care oferă sprijin persoanelor vulnerabile din municipiu, dar și beneficiari ai acestora, care au împărtășit vizitatorilor povești, experiențe și creații realizate cu migală. Printre standuri, orădenii au descoperit produse handmade, obiecte decorative și lucrări artistice, iar dialogurile dintre expozanți și vizitatori au demonstrat cât de mult contează solidaritatea și implicarea atunci când vine vorba despre construirea unei comunități unite.

„Târgul Serviciilor Sociale este despre oameni și despre puterea lor de a schimba lucrurile. Fiecare gest de implicare și fiecare poveste, ne reamintesc că binele se construiește împreună. Le mulțumim tuturor partenerilor, colegilor, asociațiilor și fundațiilor care prin dăruire dau viață acestor inițiative sociale atât de valoroase!”, a declarat Anca Grama, director executiv al Direcției de Asistență Socială Oradea.

Prin această acțiune, DAS Oradea își reafirmă angajamentul de a sprijini și promova munca celor care fac bine zi de zi, contribuind la consolidarea unei comunități mai solidare și mai aproape de oameni.

Alte știri