Taxa de pașaport poate fi plătită și la staţiile SelfPay

Taxa de paşaport poate fi plătită din luna septembrie prin intermediul celor peste 5.000 de staţii SelfPay, printr-un parteneriat cu CEC Bank, fără niciun comision suplimentar pentru consumatori, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, Agerpres. Plăţile sunt înregistrate în timp real, indiferent de locaţia în care se efectuează plata.

Cuantumul taxei este de 258 lei de lei în cazul paşapoartelor electronice pentru adulţi, respectiv 234 de lei în cazul paşapoartelor pentru copii sau 96 de lei în cazul paşapoartelor simple, temporare. Taxa poate fi plătită în continuare şi în cele peste 1.000 de unităţi CEC Bank.

Staţiile de Plată SelfPay sunt disponibile în peste 1.000 de localităţi din ţară, în reţele de retail modern precum Profi, Carrefour, Kaufland, Mega Image, în centre comerciale, benzinării sau în magazine de proximitate, în intervalul orar în care magazinele sunt deschise. Staţiile de Plată SelfPay permit plăţi în numerar şi cu cardul.

Alte știri