Teatrul Szigligeti își redeschide porțile cu 30% din capacitatea sălii, pregătind un spectacol unic, „Cabaret 120”. Astfel, între 30 decembrie și 2 ianuarie, vor avea loc cinci reprezentații ale premierei Trupei Szigligeti, „Cabaret 120”.
În cadrul spectacolului, care are o durată de aproape două ore, au fost incluse, pe de o parte, scene clasice de cabaret, iar pe de altă parte, anecdote din viața teatrală, dar și melodii îndrăgite.
Spectacolul „Cabaret 120” se va juca după următorul program: 30 decembrie, de la ora 19.00, repetiție generală cu public; 31 decembrie, 16.30 – avanpremieră; 31 decembrie, 20.00 – premieră; 2 ianuarie, 16.30 – spectacol festiv; 2 ianuarie, 20.00 – spectacol festiv.
Teatrul Szigligeti anunță că toate spațiile comune din cadrul clădirii instituției vor fi dezinfectate între spectacole. Din acest motiv, spectatorii care doresc să vină la reprezentațiile de la ora 20.00 sunt rugați să ajungă la teatru la ora 19.45.
Cei care preferă să urmărească spectacolul acasă pot cumpăra bilete la casieria teatrului pentru transmisiunea online și se pot înregistra pentru vizionarea acesteia, disponibilă timp de 24 de ore.