Tensiuni la FC Bihor / Președintele cere demisia antrenorului / Aragolaza: ”De ce să renunț?”

S-a umplut paharul răbdării la FC Bihor, după meciul pierdut lamentabil, vineri, pe teren propriu, în fața formației Concordia Chiajna, scor 0-4. Președintele clubului, George Tătar, a răbufnit și a cerut demisia antrenorului.

Noi le oferim jucătorilor toate condițiile. Sunt foarte supărat, nu se poate ce s-a întâmplat. Mă așteptam să câștigăm.Nu cred că antrenorul mai poate să rămână. O să propun Consiliului Director demiterea lui. Asta dacă nu își dă el demisia de onoare”, a declarat Tătar, conform iamsport.ro.

În schimb, antrenorul Gustavo Aragolaza a anunțat că nu ia în calcul plecarea voluntară de la club.

„Ancelotti a renunțat? Antrenorul lui Dinamo a renunțat? Ultimul lucru la care mă gândesc acum este să renunț”. a declarat antrenorul Gustavo Aragolaza.

Pe de altă parte, s-au făcut și pariuri suspecte pe meciul FC Bihor – Concordia Chiajna. Potrivit aceleeasi surse, cu patru minute înainte de primul fluier, pe una dintre platforme a fost plasat un pariu de 22.331 de euro pentru victoria Chiajnei, chiar dacă victoria nu părea la îndemână. Aproape două ore mai târziu, pariorul a primit în cont o sumă extrem de frumoasă: 46.448 de euro.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds