Insulele Canare au adoptat o lege ce obligă turiştii să prezinte un rezultat negativ al testului pentru COVID-19, în cadrul eforturilor de a preveni răspândirea noului coronavirus, informează Reuters.
Potrivit noului decret, hotelurile vor solicita oaspeţilor cu vârsta de peste 12 ani un rezultat negativ la testul pentru COVID-19, realizat cu 72 ore înainte de sosire.
„Este soluţia fezabilă, deocamdată…, pentru protecţia insulelor, a turiştilor şi a locuitorilor noştri”, a declarat Yaiza Castilla, responsabil-şef pentru turism.
În timp ce Spania continentală a fost mult timp una dintre zonele cu cele mai numeroase cazuri de coronavirus, cu o rată de infectare de 468 de cazuri la 100.000 de locuitori, insulele Canare au o rată de doar 79 de cazuri la 100.000 de locuitori.
Săptămâna trecută, Germania şi Marea Britanie au ridicat restricţiile de vizitare a insulelor, oferind o rază de speranţă că sezonul de iarnă ar putea fi salvat după o vară sumbră.
Situat la circa 97 de kilometri de coasta atlantică a Marocului, lanţul de şapte insule aparţinând Spaniei este foarte popular printre nord-europenii dornici de soare, mai ales pe perioada iernii, când sunt obţinute jumătate din veniturile generate de turism ale arhipelagului.
Sursa: agerpres.ro