Țigări în valoare de peste 260.000 lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Borș

În data de 3 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. Au observat două autoutilitare care se deplasau cu viteză mărită, sens în care au luat legătura cu o altă patrulă pentru a le intercepta și opri pentru control.

La scurt timp, mijloacele de transport au fost oprite şi verificate, iar în interiorul acestora au fost descoperite mai multe locașuri special amenajate în care se aflau mai multe pachete de țigări, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de proveniență.

Persoanele și mijloacele de transport au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare. În cele două autoutilitare erau ascunse peste 13.000 de pachete de țigări, în valoare peste 260.000 lei.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Alte știri