Toate taberele din ţară vor trece la consiliile judeţene

Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, a declarat, sâmbătă, la Arad, că toate taberele din ţară, aproximativ 500, vor trece la consiliile judeţene până în 2020, în cadrul procesului de descentralizare, pentru că ministerul nu ar avea bani suficienţi pentru a le reabilita.

„Ministerul Tineretului şi Sportului deţine al doilea patrimoniu din România după Ministerul Culturii. La ora actuală nu putem investi în toate taberele pe care le avem în România. Vom trece taberele la consiliile judeţene, asta însemnând că vor trece şi direcţiile judeţene pentru tineret şi sport. Cluburile sportive vor trece în administrarea primăriilor. Asta înseamnă descentralizare, e un proces de lungă durată, este foarte adevărat”, a declarat Bogdan Matei, potrivit agerpres.ro.

În Bihor sunt autorizate patru din cele şapte tabere de stat. Acestea sunt: Oradea, Şuncuiuş, Remeţi şi Valea Brătcuţei. O zi petrecută în aceste locuri costă între 50 şi 80 de lei, în care sunt incluse cazarea şi trei mese.

Foto: adevarul.ro

Distribuie informația
Alte știri