Tragedie pe DN 79 Oradea – Arad. Un copil a murit, iar alţi cinci, toți din Bihor, au fost răniţi

Foto: isu arad

O adevărată tragedie  s-a produs duminică dimineață, pe drumul Curtici – Sântana.

La un moment dat, în sensul giratoriu de pe DN 79 Oradea – Arad, la intersecţia cu DJ 792C, drumul care duce către localitatea Sântana din Arad, şoferul a atins bordura cu roţile din partea stângă şi din cauza vitezei maşina s-a răsturnat.

„În dimineața zilei de 20 februarie a.c., în jurul orei 7,10, un bărbat de 44 de ani, din județul Bihor, a condus un autoturism cu șapte locuri pe DN 79, dinspre Oradea spre Arad, iar la intersecția cu D.J. 792/C, a acroșat cu roțile din partea stângă bordura sensului giratoriu, răsturnându-se în afara părții carosabile. În urma evenimentului rutier a decedat un minor de opt ani, pasager pe bancheta din spate. Au fost transportați la spital, în vederea evaluării stării lor, alți 5 copii minori, cu vârste între 5-13 ani, precum și un bărbat de 32 de ani, la prima vedere fiind răniți ușor. Toți sunt din județul Bihor. Șoferul nu a fost rănit, testarea cu aparatul alcooltest indicând faptul că nu consumase alcool. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

Alte știri