Sub genericul Sonorități de Geniu sunt reunite trei lucrări ce împletesc frumusețea cu tragismul vieții, în concertul filarmonicii de joi, 4 aprilie, de la ora 19. Violoncelistul Octavian Lup și orchestra Filarmonicii Oradea sub bagheta dirijorului Nicolo Foron vor interpreta Uvertura Othello, op. 93, B 174 de Antonin Dvorak, Concertul pentru violoncel și orchestră în la minor, op. 129 de Robert Schumann și Simfonia a II-a în do minor, op. 29 de Alexandr Scriabin.
Uvertura Othello de Antonin Dvorak (1841 – 1904) se poate numi la fel de bine Tragica sau Forța Destinului (ca uverturile semnate de Brahms, respectiv Verdi), pentru că la fel ca acestea și alte lucrări natura ei dramatică este dominantă și atinge ascultătorul până în fundul sufletului, mai ales dacă este într-o fază depresivă. Uvertura face parte din ciclul de trei uverturi care trebuia să se numească Natură, Dragoste, Viață. Othello este a treia dintre ele și ar fi trebuit să se numească Dragoste. Lucrarea lui Dvorak apare cu 6 ani înaintea celebrei opere verdiene cu același nume și aceeași sursă de inspirație. Față de prima uvertură din ciclu (Carnaval, interpretată pe scena orădeană la jumătatea lui februarie), aceasta este mai rar interpretată, iar în aceasta, Dvorak nu apelează la ritmurile și inflexiunile folclorului ceh, ci compune o lucrare specific romantică cu izbucniri emoționale puternice.
Concertul pentru violoncel și orchestră de Robert Schumann este unul dintre cele mai îndrăgite dedicate acestui instrument. A fost compus în 1850, la puțin timp după ce a preluat postul de director muzical orășenesc în Düsseldorf. E greu de crezut că în același an a compus și Simfonia a III-a Renana, care este solară și plină de optimism. Stările emoționale ale lui Schumann erau însă foarte schimbătoare, iar azi ar fi probabil diagnosticat cu tulburări bipolare. La fel ca majoritatea lucrărilor sale a compus concertul pentru violoncel într-un timp foarte scurt, fazele lui creatoare alternând cu perioade lungi în care nu așternea pe hârtie nicio notă. Concertul oferă un tablou sonor al universului său interior dominat de melancolie și îndoială, în perioada respectivă. Era un compozitor apreciat, un teoretician și un critic prețuit, dar un dirijor slab, iar euforia cu care a fost primit în Düsseldorf s-a evaporat repede după primele luni de repetiții cu orchestra. S-a ajuns până acolo încât soția sa Clara, participa la repetiții și îl susținea la indicațiile date instrumentiștilor. Concertul a fost interpretat și a devenit popular abia după moartea lui. Lucrarea este o provocare pentru soliști, atât din punct de vedere tehnic, cât și emoțional, și scoate în evidență frumusețea timbrului violoncelului. Alături de concertele lui Haydn, Dvorak și Elgar, este unul dintre cele mai interpretate.
Ultima lucrare a concertului este Simfonia a II în do minor de Alexandr Scriabin (1872 – 1915). Lucrarea talentatului și ciudatului compozitor este de mari dimensiuni, deși nu se compară cu simfoniile lui Bruckner sau Mahler. A fost compusă la începutul secolului al XX-lea. Scriabin respectă încă tradiția tonală, dar deja se simte influența lui Richar Wagner. La fel ca Max Reger el trece granițele tonalității, dacă prezentarea ideilor sale o impune, dar încă rămâne apropiat tradiției clasice și romantice. Și de asemenea la fel ca Max Reger, muzica sa este inspirată de credință. În cazul lui Scriabin însă de teozofie și cosmismul rusesc, la care se adaugă idei din filosofia lui Shoppenhauer și Nietsche. La fel ca prima sa simfonie, nici aceasta nu a fost înțeleasă și apreciată de public. Ideea ciclică ce domină lucrarea (la fel ca în cazul Simfoniei în re minor de Cesar Franck) și modul în care compozitorul trece din major în minor și zăbovește între tonalități au făcut unii contemporani să își dea ochii peste cap, în timp ce alții au salutat simfonia ca deschizătoare de drumuri spre o nouă eră. Între timp a ajuns una dintre cele mai interpretate lucrări ale lui pe scenele de concert, percepută foarte bine de publicul de azi, care trăiește într-o societate cu repere labile și fără mari ambiții sau idealuri, ci orientată spre lumea interioară.
Tânărul violoncelist Octavian Lup va da viață celebrului Concert de Schumann și ne va oferi propria viziune asupra acestui compozitor complex și polivalent. Concertul îi oferă ocazia și să își arate abilitățile tehnice și artistice. Tânărul dirijor Nicolo Foron a pășit deja pe drumul unei fulminante cariere internaționale, iar după câștigarea Concursului de dirijat Donatella Flick a devenit dirijor asistent al Orchestrei Simfonice din Londra condusă de Andrea Papano. A ucenicit pe lângă maeștrii momentului de la Andris Nelson până la Juka Pekka Saraste. Abordează atât muzică simfonică, cât și opera, iar repertoriul se întinde de la clasic la contemporan. Cu Ansamblul Intercontemporain aduce pe scene în mod regulat prime audiții absolute. În concertul de la Oradea vom avea ocazia să fim vrăjiți de carisma și inteligența sa muzicală.
Mai găsiți bilete la acest concert la caseria filarmonicii și pe site-ul bilete.ro .
Daniela Stoica
CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR
