Traian Băsescu, critici față de Guvernul Bolojan

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat măsurile Guvernului, sâmbătă, la România TV, și susține că „nu era nevoie de creșteri de taxe, ci de reducerea cheltuielilor” statului.

„Marele deficit s-a creat pe pensii şi pe salarii, şi pe celebrele sporuri, asta înseamnă că aici trebuia operat. Numai la bugetari s-au utilizat bani din rezervă ca să crească sporurile sau salariile. De ce nu te-ai dus doar acolo? De ce pui toată economia, tot sectorul privat să fie părtaş la recuperarea unor bani care s-au dat nesăbuit pentru ca tu, PSD, sau tu, PNL, să câştigi alegerile?”, a mai declarat Băsescu.

Traian Băsescu consideră că „nu e corect” cum s-a procedat, deoarece „sectorul privat nu a avut nicio contribuție” în creșterea deficitului bugetar.

El este de părere că actualele măsuri puteau fi implementate treptat, întrucât introducerea lor în mod simultan îl pune pe cetățean „într-o situație extrem de dificilă”.

Primești pe whatsapp cele mai importante știri din Oradea și Bihor.  ABONEAZĂ-TE AICI, apoi apasă butonul URMĂREȘTE în aplicație 

 

Alte știri