Trailerul pentru episodul Crișana și Banat din ”Flavours of Romania”- sezonul 2, publicat de prezentatorul Charlie Ottley

Charlie Ottley, cunoscutul prezentator și producător britanic a realizat al doilea sezon din show-ul de succes Flavours of Romania care va fi difuzat în acest an. Serialul a fost promovat în ultimele luni prin mai multe trailere, fiecare prezentând anumite zone din România. Săptămâna asta a fost publicat pe Facebook, cel mai nou trailer, cel al episodului despre Crișana și Banat. Vezi aici.

„Este un privilegiu imens să putem crea o continuare a Flavours of Romania. Am fost încântați și ușor copleșiți de răspunsul pe care l-am avut la primul sezon. Datorită partenerului nostru, Vodafone Romania, putem să ne întoarcem la drum și să avem o nouă șansă de a prezenta frumusețea și complexitatea acestei țări minunate, pe care încă de la filmarea primului sezon am transformat-o în casa mea permanentă. Serialul are ca scop să inspire și să distreze oamenii, dar și să evidențieze câteva cauze sociale importante pe parcurs”, spuena Charlie Ottley, vara trecută, atunci cînd a început filmările pentru noul sezon.

În cursul aventurilor sale, Charlie Ottley întâlnește bucătari celebri, muzicieni, povestitori, istorici, personalități, ecologiști și un caleidoscop de personaje care reafirmă frumusețea și integritatea numeroaselor popoare diverse ale României.

Și în noul sezon, Charlie Ottley și echipa sa vor înfrunta din nou drumuri de pământ, trasee sinuoase, păduri întunecate și condiții dificile, în timp ce traversează țara în lung și în lat pe motocicletă.

Distribuie informația
Alte știri