Birocrația tot mai crâncenă și costurile de viață tot mai mari din Germania determină tot mai mulți nemți să caute alte locuri în care să locuiască, să își crească copiii sau să își petreacă pensia. Transilvania e un magnet, și nu doar din cauza regelului Charles al III-lea. Transilvania a fost sute de ani casă pentru sașii și șvabii săraci care voiau o palmă de pământ a lor.
Scriitoarea Rita Klaus și familia ei s-au stabilit de câțiva ani într-un sat din Transilvania și nu regretă nicio clipă pasul. În cartea ei Tatsächlich Transsilvanien (Întradevăr Transilvania) povestește cu umor despre experiențele ei de când a ajuns în România, despre oamenii și locurile care au cucerit-o, despre mitul lui Dracula după apariția romanului lui Bram Stoker și realitatea de la fața locului.
Într-un interviu pentru WeltPlus scriitoarea germană povestește și despre mitul românilor hoți și experiența ei cu renumita șpagă.
„Nouă nu ne-a furat nimeni nimic. Iar în privința șpăgii, autoritățile sunt cu noi corecte. Poate chiar supercorecte. Atunci când ne-am cumpărat casa și terenul, notarul a constatat din Foaia cadastrală că era o eroare pentru că datele erau prea vechi. Totul a fost întrerupt și amânat până când am avut documentele noi. Era vorba doar de câțiva centimetri de teren. Dar cum cadastrul în România este digitalizat, totul a mers repede. … Viața în România este uneori stresantă, dar mai intensă și reală. În România ceasul se mișcă altfel: înainte și înapoi, și asta în același timp. Aici copiii învață înainte de amiază programare pe calculator, iar dup-amiaza cum se sacrifică porcul în curte, de exemplu. Și au voie să ajute. La vecinii noștri, bunicul face pălincă în spatele casei, iar în fața casei nepoata lucrează pentru o firmă din Noua Zeelandă în home office. … Cel mai frumos pentru noi este că nu suntem obligați să ne asimilăm până la pierderea propriei identități. E suficient să ne înscriem într-un culoar de așteptare, dacă vreți.”
Rita Klaus este conștientă că fiind un Dracula Groupie, care poartă mult negru și paiete și face decorațiuni din oase de animale culese din pădure, în Bayern (de unde provine) ar fi cu un picior în închisoare sau dusă la psihiatrie, când se întoarce din pădure cu un rucsac plin cu oase. În satul ei din Transilvania, vecinii o privesc amuzați, dau din cap și concluzionează că nemții sunt uneori tare interesanți și comici. La fel de amuzați sunt când merg la drumeții în păduri și pe munte. În cazul drumețiilor în pădure, nu se tem atât de mult de lupi sau de urși, cât de mafia lemnului. Au auzit deja că cei care fură lemne nu se joacă. Dar drumețiile le fac pe ziuă.
Autoarea este impresionată de abilitățile românilor de a se descurca, de a improviza, de a repara și construi orice. Uneori improvizațiile românești (în construcții sau extinderea suprafețelor de locuit) îi ridică multe semne de întrebare, dar constată că țin și sunt locuibile/ folosibile, cel puțin o vreme. Și e mai bine decât nimic. Nu i-ar trece prin cap să concureze cu vecinii și vecinele ei când vine vorba de îndemânare la reparații sau ceva nou, chiar dacă ea însăși este adepta trendului „do it yourself”.
Dacă în Germania tema încălzirii globale, a izolării termice, a folosirii surselor de energie regenerabile sunt teme majore care domină dezbaterea publică, românii au alte probleme.
„Vecinii mei trebuie în primul rând își planifice banii, astfel încât să le ajungă pensia de 200-300 de euro până la sfârșitul lunii, să aibă o recoltă bună de porumb pentru animale, să nu le fure vulpea găinile din coteț, să le aducă nepotul la timp medicamentele din oraș. Când Bruxelles va veni cu amenințări să își impună regulile, vor găsi ei o modalitate să o scoată la capăt. … În Germania, armata funcționarilor începe, imediat ce Uniunea Europeană a dat tonul, să facă presiune asupra populației să se conformeze regulilor. În România, regulile europene sunt privite mai degrabă ca recomandări, și asta nu în ciuda, ci și din cauza epocii Ceaușescu. Românii nu vor să renunțe atât de repede la libertatea câștigată în 1989. Pentru cei din afară, atitudinea asta poate părea anarhică. Pentru noi este pur și simplu frumoasă. Savurăm la propriu libertatea din România. … Țara asta ne ajută să ne relaxăm, să redevenim normali. De fiecare dată când trecem granița în România, am impresia că ziua are 25 de ore. Nu e totul după ceas, după cronometru. Iar când mergem la restaurant, copiii noștri au voie să își comande al doilea suc. În Germania ne-ar fi imposibil. Cu patru copii, fiecare două sucuri, doar sucurile lor ar fi 40 de euro. Aici mai punem puțin și mâncăm șase persoane.”
Rita Klaus spune că între timp și copiii lor apreciază mutarea în România. La început au fost nemulțumiți și au protestat, dar acum observă avantajele și profită de ele. În România au voie să stea mai mult afară și să se joace. Niciun vecin nu îi reclamă pentru nerespectarea programului de liniște. Peste tot sunt bine primiți. Iar cu banii de buzunar se descurcă mai bine decât în Bayern. Întreaga familie apreciază că românii sunt foarte deschiși față de nemți și nu au resentimente din cauza celui de Al Doilea Război Mondial. Existența școlilor în limba germană sau la care se predă germană este un mare plus pentru ei. În regiunea ei concurența pentru un loc la școala germană a fost atât de mare, încât au fost în pericol să nu prindă un loc la școală. Cel mai greu pentru copii a fost naveta, iar pentru cei mai mari să stea la internat în municipiul de județ.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale României pentru nemți este internetul. „Încă nu avem în sat canalizare, dar avem fibră de optică și o viteză la internet care îi face invidioși pe toți prietenii noștri din Germania. Un Gigabit costă 8 Euro pe lună! Avem fântână în curte, toaleta în spatele casei, dar toaletă cu celule fotovoltaice pe acoperiș, iar în pod centru de calcul! Românii știu să așeze prioritățile corect.” La asta se adaugă impozitele mici și infrastructura care se îmbunătățește vizibil de la an la an.
Dintre toate prejudecățile pe care le-a avut legate de români când s-a mutat în Transilvania doar două au fost confirmate de realitatea din satul în care locuiește: deponiile de gunoaie neautorizate și animalele fără stăpân. În privința animalelor fără stăpân observă deja că s-a renunțat la fatalistul „ce să facem” și s-a trecut la „rezolvăm și asta/ reușim”.
Prietenia și căldura românilor o surprind mereu, iar uneori o suprasolicită. Mai ales când vrea să fie singură și se trezește că îi bate cineva la poartă doar ca să întrebe ce mai face. Amestecul de umor, îndemânări practice, superstiție și credință sunt pentru familia Klaus ceva neobișnuit. Iar pentru autoare poveștile cu strigoi sunt de fiecare dată ceva special. Nu o îngrozesc însă într-atât încât să poarte tot timpul o cunună de usturoi la gât.
Peste 1500 de cetățeni germani au emigrat anul trecut în România, în special în Transilvania. Din 2012 până în 2021 au fost aproape 9000. Acestora li se adaugă câteva zeci de mii, care însă locuiesc în România câteva luni pentru că sunt detașați de firmele la care lucrează, pentru că studiază dacă merită sau nu să construiască o firmă acolo sau pun bazele unor noi firme. Dintre țările europene, Spania, Portugalia, România și Bulgaria sunt preferatele germanilor când vine vorba de emigrare.
Daniela Stoica
