Transportul public din Oradea devine mai scump din luna august

Începând cu 1 august 2025, călătoriile cu mijloacele de transport în comun din Oradea vor fi mai scumpe, după ce Consiliul Local a aprobat majorarea tarifelor propusă de primarul Florin Birta.

Este prima creștere de prețuri din ultimii șase ani, perioadă în care cheltuielile de operare au crescut semnificativ.

Noul tarif pentru un bilet valabil 60 de minute, cu transferuri nelimitate, va fi de 4 lei, în timp ce abonamentul lunar pentru toate liniile va costa 110 lei, față de 80 în prezent.

Edilul a explicat că această ajustare este necesară pentru a susține un transport modern, sigur și eficient, în contextul scumpirii motorinei, energiei electrice, al creșterii salariului minim și al inflației, care a ajuns la peste 53% din 2018 până în prezent.

În ciuda majorării, Oradea se menține în zona medie a tarifelor la nivel național, sub orașe precum Cluj-Napoca, Brașov sau Timișoara.

Primarul Birta a subliniat că sistemul va rămâne accesibil pentru categoriile vulnerabile și că investițiile în mobilitate electrică și trasee eficiente vor continua.

Alte știri